Copilul si Motivul pentru a merge la dentist.

Motivarea micutului pacient este un factor primordial in succesul diverselor atitudini terapeutice. Un copil care “nu vrea” nu poate fi tratat corect nici macar sub inhalo-sedare (anestezia cu protoxid de azot), ci doar sub anestezie generala.

A. Motivarea ideala

Motivarea legata de sanatatea dintisorilor este cea mai eficienta atat pe termen scurt dar mai ales pe termen lung. Astfel, nu numai copilul, dar si adolescentul si adultul vor avea grija de sanatatea dintilor.

Modalitatile de motivare pot fi multiple dar cel mai frecvent eu recomand urmatoarele abordari:

1. Personalizarea dintisorilor – in ochii copilului asemanator celebrelor aplicatii “My talking Angela” sau “My talking Tom”. Daca avem grija de dintisori si ii spalam bine, îi verificam la dentist, curatam cariutele, atunci sunt foarte fericiti!

2. Accentuarea functiei socialeDaca nu avem grija de dintisori, atunci ei se innegresc, gurita miroase urat si ceilalti copii nu vor mai dori sa se joace cu tine!

3. Iminenta durerii Daca nu avem grija de dintisori, atunci ei vor face carii si atunci poate sa apara durerea!

B. Motivarea pozitiva

Motivarea pozitiva este atunci cand copilul este recompensat pentru o igiena bucala buna sau vizitele la dentist. Recompensele pot fi de la “Desene Animate”, “Tableta”, “Iesim in parc”, “Iti cumpar…” pana la “ciocolata”, “inghetata” etc.

C. Motivarea negativa/punitiva

Motivarea negativa este inversul motivarii pozitive: “Nu ai voie: Desene,Tableta”, “Nu iesim in parc”, “Nu iti cumpar” etc

Este cea mai nefericita dintre motivari dar uneori, arareori, Machiavelismul isi are locul sau in manipularea copilului pentru binele lui. Pedodontul este cel care trebuie sa determine gravitatea situatiei si, in colaborare cu parintii, sa monteze show-ul.

In astfel de situatii este foarte important rolul pedodontului in a incerca sa transforme, pe parcursul interventiei, motivarea negativa într-una pozitiva. Astfel la final, desi initial s-a utilizat motivare negativa, copilul sa plece cu un sentiment de victorie/implinire.

 

In ciuda teoriei insa, de cele mai multe ori, parintii sunt cei care-si cunosc cel mai bine copiii si stiu la ce “raspund” cel mai bine.

Advertisements